Devotional 31 martie 2015

„Sora” noastră siameză … NEMULŢUMIREA!

Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
(Evrei 13,5)

Trăim într-o lume veşnic nemulţumită. Suntem nemulţumiţi de facultatea pe care am ales-o, de profesorii severi, de salariu mult prea mic pentru a supravieţui, de felul în care arătăm, suntem nemulţumiţi că suntem prea graşi sau prea slabi, că suntem blonzi când noi ne doream altă culoare, şi, lista poate continua la nesfârşit şi probabil am putea scrie un întreg an devoţionale legate de toate nemulţumirile pe care le avem. Întotdeauna ne dorim mai mult şi niciodată nu ştim să ne bucurăm de ceea ce avem şi să trăim din plin fiecare moment exact aşa cum ne este oferit de cer.
Te plimbi pe stradă, călătoreşti cu maşina, cu autobuzul sau cu metroul şi poţi citi pe faţa multora nemulţumire, frustrare şi tristeţe. Ai ajuns să te uiţi ciudat la cineva care îţi zâmbeşte şi să te întrebi dacă nu cumva are probleme de sănătate….Trist, dar adevărat, aceasta este societatea în care trăieşti şi trăiesc, iar tu şi cu mine nu facem absolut NIMIC să o schimbăm, ne-am obişnuit aşa şi considerăm că este normal.
În această dimineaţă am o veste excelentă pentru tine, Domnul Isus ne-a promis că „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
Oare ce altă promisiune ne poate face să fim mai fericiţi şi să ne simţim mai în siguranţă?!? Într-o lume nefericită şi nemulţumită, Dumnezeu îţi şopteşte: „Eu sunt alături de tine şi nu te voi părăsi niciodată, ai încredere în mine şi fii mulţumitor pentru toate darurile minunate pe care ţi le-am oferit. Te iubesc atât de mult încât am dat pe singurul meu Fiu pentru ca tu să trăieşti…”.
Te provoc ca începând de astăzi să te laşi alimentat de sursa divină şi să hotărăşti să fii altfel: mulţumitor şi fericit de ziua de azi.
Aurora Crângaşu

Devotional 30 martie 2015

Sindromul numit INDIFERENŢĂ!

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ieremia 29,11)

Elie Wiesel, filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului şi supravieţuitor al Holocaustului scria: „Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa.” Societatea în care trăim îşi poate atribui cu brio acest motto. La fiecare pas putem observa gesturi de indiferenţă, am uitat să iubim, am uitat să fim acolo pentru cel care are nevoie de sprijinul nostru, nu mai ştim ce înseamnă compasiunea, nu mai avem timp să ne oprim şi să plângem cu cel întristat şi să ne bucuram cu cel fericit.
Nu avem nimic împotriva nimănui, în general, dar nici nu ne pasă. Am fost atât de bine vaccinaţi cu acest sindrom al indiferenţei încât ne simţim bine exact aşa cum suntem. Nu considerăm că avem nevoie de nici o schimbare şi viaţa trece pe lângă noi, iar noi am uitat să o trăim. Suntem atât de absorbiţi de individualism încât am ajuns să nu ne mai pese decât de noi şi de ceea ce este al nostru.
Orice depăşeşte spaţiul nostru privat intră în domeniul: nu îmi pasă. Mergem la biserică şi ne întoarcem acasă, exact aşa cum ne-am dus. Nu ne mai impresionează nimic şi nu mai luptăm pentru nici o valoare. Ne complăcem în această stare generala de indiferenţă şi nu auzim sirena ce sună a REVENIRE.
Aceasta este scurta descriere a ta şi a mea…a bisericii Laodiceea. Însă, Dumnezeu are planuri mari pentru tine şi „gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să ne dea un viitor şi o nădejde”… Tot ceea ce trebuie să faci este să le accepţi şi să te laşi ghidat de către El.
Astăzi, vreau să te provoc, în loc să rămâi în banca ta şi să treci pe lângă oameni fără să laşi o amprentă, alege să manifeşti un gest de amabilitate faţă de cineva pe care nu îl cunoşti.
Nu rămâne indiferent…”Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Aurora Crângaşu

Devotional 29 martie 2015

Faţă-n faţă cu deciziile

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12,2)

În societatea noastră hipermediatizată,  publicitatea constituie un discurs cu care intrăm în contact fără să ne propunem în mod intenţionat. Este aproape imposibil să facem un singur pas, să deschidem laptopul, un post de radio sau tv fără să nu ne lovim de reclame şi „poveşti” comerciale, care te îmbie să devii un consumator pasiv. Acest univers al imaginii şi al imaginarului poate fi asemănat deseori cu un muzeu viu al artei moderne.
Ne trezim adesea că ajungem să luăm decizii ghidaţi de senzorial, lăsând raţiunea să lenevească liniştită şi să fie îmbătată cu tot felul de deşeuri publicitare, care încetul cu încetul ne schimbă dioptriile iar „aşa numitele” noastre principii şi valori sunt modificate în totalitate. Poate că ţi se pare absurd să fii atent la toate aceste „detalii”, însă vreau să îţi spun un „secret”, pe care, culmea, chiar îl cunoşti: eşti responsabil pentru fiecare decizie, pentru fiecare acţiune, pentru fiecare moment de derivă.
Nu te mai lăsa manipulat de imagini şi cuvinte!
Nu mai da vina pe ceilalţi, pe circumstanţe!
Sfatul biblic este limpede şi clar: să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Nu vei putea niciodată face diferenţa dintre bine şi rău dacă nu îţi înnoieşti mintea în fiecare zi. Atunci când gândurile tale sunt curate, când privirea ta este îndreptată către El, când în inima ta i-ai făcut loc lui Dumnezeu…doar atunci planurile şi deciziile tale vor fi cele mai bune.
Nu mai amâna nici o secundă…ACUM este momentul cel mai potrivit să îi spui din toată inima: „DA, Doamne, vreau să fii ghidul vieţii mele şi vreau să trăiesc clipă de clipă alături de tine!”
Aurora Crângaşu

Devotional 28 martie 2015

Rugăciune pentru pace

Domnul este bun; El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El. (Naum 1:7)

O, cât de mult şi cât de des trebuie să fim recunoscători pentru linişte şi pace! Ce bine că patul nostru nu este ciuruit de gloanţe, nici acopeişul nostru nu este cerul liber pentru că obuzele ne-au distrus casa. Ce bine că nu auzim şuierături de cartuşe, trecând…vjjjjj pe la ureche. Ce bine că nu ne tremură pământul sub picioare din pricina bombardamentelor, nici nu ne trezim din somn din cauza geamurilor sparte de rebeli, revoluţionari, inamici.
Cât de bucuroşi trebuie să fim că – deşi locuim în blocuri de care suntem mereu nemulţumiţi şi de vecini pe care îi judecăm mereu – avem încă ochi şi urechi şi nu am fost mutilaţi de vreun accident. Avem locuri frumoase de văzut, nu case dărâmate, nu incendii, nu morţi pe străzi, nu putregai şi moarte. Avem sunete minunate de auzit, muzică după placul inimii, oricând, oriunde, în săli mari de concert sau din aparate mici, ascunse în buzunarul de la piept; nu trebuie să ne astupăm urechile din pricina plânsetelor de jale, nici a bocetelor de nepuţinţă, ci avem suficientă linişte pentru a asculta mierla şi ciocănitoarea. Avem miros dulceag de salcâm şi de tei, şi de castan uneori, parfumul preferat de măr crocant şi cireaşă coaptă, de frunză verde şi iarbă proaspăt cosită. Nu trebuie să ne acoperim nasul de miros de praf de puşcă, sânge stătut, nu mirosim otrăvuri, nici trădare, nici strategii militare impersonale. Avem de mirosit iubire, creştere, birunţă, nu dorinţă de răzbunare, nu gropi comune.
Cât de binecuvântaţi trebuie să ne simţim că mai avem gât şi buze, că gustăm cu nesaţ dintr-o piersică fără puf şi nu ne zgâriem gingia cu pâine zgunţuroasă şi mucegăită. Ce minune că în bucătărie mama pregăteşte aluat ca pielea fină de bebeluş, că miroase a mâncare caldă şi bună şi că nu trebuie să ne înghesuim la raţii sau nici atât, să scotocim pe te miri unde pentru ceva firimituri. Ce bine că oamenii merg drepţi, nu pe burtă sau ascunşi pe undeva, că cerul e înalt şi că putem privi în sus, spre imensa bunătate a lui Dumnezeu.
Ce-ar fi ca astăzi, pacea din ţară să fie motivul nostru de muţumire faţă de Dumnezeu? Azi să nu mai cerem, doar să mulţumim. Sau să cerem pace pentru cei care nu o au în ţara lor.  Şi ce-ar fi dacă, măcar pentru o oră sau două, am renunţa chiar şi la războaiele din noi?

Denisa Stamate

Devotional 27 martie 2015

Duşmanul cel mai mare

…de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; (Psalmii 91: 10,11)

 

Din ce în ce mai des ma intalnesc cu romani. Dacă ei ar fi ca mine, singuri şi tacuti, probabil ca i-as identifica mai greu. Fiind insa cu copiii, cu sotii lor, vorbind romana tare şi apasat prin orice magazin, dar incet şi balbait în engleza, este imposibil să nu-mi indrept macar urechile ca să aud ce fac sau spun “ai mei”. Ii observ uneori şi ma intreb oare ce cauta ei în tara asta, ce asteapta ca ea să le ofere, ce vor să primeasca pentru ca au ajuns aici? în general, ocupatiile sunt cele cunoscute, dar e interesant să auzi şi povestea dînainte. să afli de fapt motivul fugii lor spre o tara, oarecare, diferita de cea natala.
Din nefericire, am intalnit destul de multi romani care au plecat numai pentru bani. Care nu sunt interesati să echivalarea studiilor (puţinii care le au) sau de permis de munca. Care vorbesc despre Romania ca despre un frate vitreg de care abia au asteptat ca să scape. Care compara orice alta tara cu Romania, ca şi cum aici ar fi raiul (si nu e nici pe departe, asta pot garanta!) Ma intreb de unde atata ura şi resentiment? De unde iesa atata superioritate fata de cei de acasa şi oare e asa de autentica pe cât se vrea să para? De ce suntem atât de bej în Romania, dar atât de colorati şi plini de viata într-un alt loc? De ce spunem tacut ca suntem romani, dar clar şi raspicat ca venim din Anglia, Belgia, Franta, Italia? De ce ne facem rau singuri şi ne suntem cei mai mari dusmani, nutrind toate acestea?
Plecarea aceasta în pribegie este o experienta enorma şi parca – în timp ce ma asteptam să fiu cineva -, imi dau seama ca sunt un nimeni. Plecarea mea şi sosirea aici nu s-au facut prin niciun merit personal. A fost Providenta, noroc, destin, cum vreti sa-i spuneti. şi pe langa lucrurile multe şi consistente pe care le invat aici în fiecare ora, este ceva ce abia invat să fac: să renunt la a mai gandi rau şi prost. Cu alte cuvinte, să nu las resentimentele şi prejudecatile să ma conduca la rautate. să nu las nenorocul pe care l-am avut să se transforme în cuvinte otravitoare. să invat să cunosc lucrurile nu dupa zgomotul pe care il fac, nici dupa stralucirea aparenta pe care o au. să încep să invat o limba noua, pe care să o poata auzi şi şi cel surd, să o poata citi şi cel orb: bunatatea. Ca din dusmanul meu cel mai mare să devin cel mai bun prieten.
Pentru ca oricat ai incerca, în orice tara te-ai afla, şi orice pozitie ai ocupa, nu vei reusi să multumesti pe toata lumea. Dar nu-ti face probleme, aplauzele lui Dumnezeu se aud cel mai tare şi dureaza cel mai mult.

Denisa Stamate

Devotional 26 martie 2015

Gândeşte gândul

El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui. (Mica 7,9)

 

Eu sunt printre oamenii carora de obicei li se întâmplă ce isi doresc. şi asta ma face să ma gandesc de mai multe ori înainte de a-mi pune la dispozitie toata pasiunea şi timpul în ceva, orice. Nu mereu s-a nimerit ca ceea ce mi-am dorit să ajunga să se transforme în ceva bun, ba chiar uneori ma intreb la ce m-oi fi gandit când mi-am dorit asa ceva.
Fiecare om are visul lui. şi imediat ce il indeplineste sau decide să renunte la el, plasmuieste altul nou, mai stralucitor, mai colorat, mai atragator. Cine stie de cate ori am visat să facem ceva, să ajungem undeva, să ne impartim vietile cu oameni pe care doar ii visam şi nici nu ştim  ca exista. şi cine stie ce vis grozav l-am ratat de la implinire doar pentru ca ni s-a parut prostesc, prea mare, prea mic. Cate vise au ramas pipernicite doar pentru ca cineva nu a indraznit să spuna cu voce tare ce isi doreste, ce l-ar face fericit, ca nu a spus “te iubesc” cuiva înainte să fie prea tarziu, ca nu a tinut în brate oamenii care meritau.
Si cate ganduri nu au ajuns undeva în camara mintii noastre pentru ca ne-am imaginat ca “nu se poate”, ca “nu are cine să ma ajute”, ca “nu am bani sau timp sau vointa”, ca “voi esua ca de fiecare data până acum”. şi culmea este ca toate acestea au fost adevarate. Dar la fel de adevarat este ca şi astazi poţi gandi gandul pe care l-ai tot biciuit. Ba chiar acum, de ce să astepti? “Dreams come true” nu este o replica dintr-un scenariu hollywoodian, este ceva ce se întâmplă cu adevarat oamenilor reali din viata reala, ca mine şi ca tine.
Atunci când cineva nu are un motiv suficient de bun pentru a face ceva, atunci el are un motiv suficient de bun ca să nu-l faca. Gândeşte gândul ca poti, ca vrei, ca aimotivaţie. Gândeşte gândul ca dacă vrei o marire de salariu o poţi obtine muncind mai mult şi nu furand. Gândeşte gândul ca cea mai scurta cale e de cele mai multe ori imorala, dar şi ca pe calea mai lunga intalnesti mai multe alei, mai multi oameni, mai multe posibilitati şi acolo traiesti mai multe anotimpuri. Gândeşte gândul ca viata nu e un maraton, ci o plimbare – iar plimbarile nu se fac cu pumnii inclestati şi fruntea incruntata.
Gândeşte gândul că cerul nu-i prea sus şi că fericirea nu-i prea departe. Te-ai gândit? Acum gândeşte-l ca împlinit. Drăguţ, nu?

Denisa Stamate

Devotional 25 martie 2015

Amestecul de prăjituri

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. ( Ioan 14:1-3)

 

Se cumpara o cutie de amestec pentru prajituri – poate să fie tarta cu migdale, negresa sau chiar briose pufoase. Se scoate plicul din interior (sau plicurile, uneori e nevoie de ceva  mai mult efort), se adauga doar foarte puţine ingrediente în afara de ce exista deja în cutie (uneori apa, alteori ulei). Se amesteca 5 minute. Se pune în formele dorite şi se lasa 20 de minute la copt. Ceea ce era doar un praf intr-o cutie în urma cu jumatate de ora acum este ceva bun, cald şi proaspat.
Tot asa, fiecare zi, fiecare dimineata, încep ca un praf, ca o boare în inima şi minte. Exista lucruri pe care ştim  cu siguranta ca le vom face. Exista unele pe care speram să le ducem la infaptuire şi care să devina ceva “gustos” când scoatem tava zilei acesteia la racorit. şi mai exista unele de care nu avem habar, lucruri mici care se impletesc, se amesteca, se combina minunat în ceva frumos şi parfumat.
Oameni care bat la usa exact când credeai ca esti singur.
Mesaje care iti ajung intr-o sticla, desi te credeai naufragiat pe o insula pustie.
Un buzunar secret în care gasesti o hartie de 10 lei.
O ploaie de 7 minute care te racoreste şi te trezeste la o viata plina.
O floare de lamaita care iti parfumeaza coltul cel mai ascuns al camerei.
O promotie care reduce pretul exact la produsul de care aveai nevoie urgent.
O ora de pauza în mijlocul zilei în care dai peste cineva pe care nu l-ai mai văzutde zeci de luni.
Acelasi aluat, acelasi gust, aceeasi aroma, dar cu potential enorm de a deveni cu totul altceva.
Cate lucruri nu s-au schimbat în viata noastra intr-o ora, acea ora în care s-a copt aluatul şi amestecul existent a devenit prajitura? Poate ca-i o ora în care am schimbat fusul orar, o ora în care am semnat certificatul de casatorie, o ora în care am terminat prezentarea dizertatiei, o ora în care a inflorit trandafirul japonez, o ora în care ne-am gasit locul în parcul preferat, o ora în care am iesit din coma la viata.
Cat potential şi ce transformari!
Si ora dupa ora, şi zi dupa zi, şi luna dupa luna, viata noastra poate să ramana un amestec prafuit de substante într-un  plic de hartie frumos colorant. Sau, prin interventia unor oameni care să ne provoace, să ne starneasca, să ne umfle de bucurie sau să ne faca să ne desumflam de emotie, a unor experiente miraculoase cu Dumnezeu , a unor anotimpuri care se schimba “altfel” pentru noi de acum.
Pregăteşte-te să fii cea mai grozavă prăjitură care există pentru că există un Bucătar care ştie exact ce îţi trebuie pentru ca să te transformi în potenţialul pe care îl ai scris pe cutie. Tu ce alegi să faci cu amestecul tău pentru prăjituri?

Denisa Stamate

Devotional 24 martie 2015

A aştepta vs a sări rândul

Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mântuieşte. (Psalmii 138,7)

Am plecat dintr-o capitala europeana care se plange de cel puţin câteva ori pe zi de trafic şi am ajuns într-un  oras de 10 ori mai mic decat Bucurestiul în care se circula bine, dar tot exista cozi de masini. Biroul meu este intr-o cladire pe un bulevard central, de la mine până la prima intersectie semaforizata sunt circa 500m, dar tot se întâmplă ca sirul de masini să ajunga până în fata ferestrei mele. Insa nu am văzutaici niciodata ceva ce se întâmplă des acasa, şi anume ca un sofer grabit să taie linia continua ca să ajunga în fata.
Fara indoiala ca soferii urasc atunci când li se întâmplă asta şi pe buna dreptate. Oricine detesta trisorii. Oricine ii invidiaza pe cei care aleg calea scurta. Oricine stie ca un asemenea sofer agresiv, chiar dacă a ajuns în prima instanta în fata multora, va fi nevoit la un moment dat să astepte ca cineva să dea dovada de milostenie şi să il lase să reintre în rand. Exista unii care încep să fiarba de manie când vad ca sunt depasiti. Unii, puţini, sunt revoltati de neobrazare, ii deranjeaza ca nu se respecta regulile. Altii sunt maniosi pentru ca nu au avut curajul ori nebunia celor pe care ii injura şi prin urmare nu au riscat ca să ajunga mai sus, mai în fata. şi altii sunt maniosi pentru ca ar vrea să fie în locul soferului care ar trebui să arate clementa doar pentru a-i arata ca nu exista mila pentru calcatorii de lege.
Prea des suntem cei care mergem pe acelasi drum pe care merg şi ceilalti şi credem ca dacă am avea ocazia, am fi în stare să facem ce fac şi altii. şi credem ca altii nu merita să intre în rand, chiar dacă până atunci au mers în paralel cu turma. şi mai credem şi ca unii nu merita a doua (sau a noua) sansa. Sau uneori credem ca putem face orice, să o apucam pe orice cale, să cotim oricand dorim şi ca exista mereu sansa să ne intoarcem la drumul drept. Indiferent cum gandim, avem dreptate şi nu avem în egala masura.
Stim ce putem să facem. ştim  ce avem voie să facem. ştim  şi ce nu avem voie. Incalcam regulile cu buna stiinta şi le respectam de nevoie când nu avem alta cale de a face dupa propriile impulsuri. Ce bine ca nu mereu în viata inchidem porti, ci uneori mai şi deschidem – şi asta este un act moral. Ce bine ca ne dam seama ca e mai bine să fim bunavoitori decat rigizi, ca e mai bine să iertam şi să asternem un covor de matase peste gropile şi sparturile din viata noastra şi să mergem mai departe.
Ce bine ca ne dam seama – chiar dacă nu mereu, dar de cele mai multe ori – ca ne e mai bine pe alt drum şi ca mai avem vreme să schimbam banda. Şi ce bine că Dumnezeu ne dă voie să facem întoarceri în loc.
La cât mai multe decizii corecte care să duca spre drumul cel bun!

Denisa Stamate

Devotional 23 martie 2015

Despre bunătate

Isus a zis: ‘Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.’ (Ioan 14:6)

 

Atunci când esti emigrant şi când bucatica ta de paine şi sticla ta de apa imbuteliata depind de un singur om, incepi să iti dai seama ca fiind rau nu ai nicio sansa să supravietuiesti.
Sa ma explic. Experienta aceasta de a o lua de la zero cu toate are 2 posibile scenarii. Primul este ca poţi sa-ti rupi gatul metaforic, să mori incetul cu incetul de dor, de dezamagire, de singuratate, de plans prea mult şi de oftat prea des, de melancolie şi din cauza tuturor acelor lucruri care se întâmplă “acolo” şi tu nu esti prezent la ele. dacă ti se întâmplă aceasta, incepi să vezi toate colturile tarii acesteia şi
sa-ti amintesti numai dulcele din tara din care ai plecat. Esti hoinar şi ai uitat cine te-a pus să pleci. Esti singur sit e intrebi de ce ai ajuns asa. Esti mai sarac decat erai, şi financiar, şi moral, şi spiritual şi mai mereu cazi pe ganduri: oare acolo nu mai era nicio sansa? Nu mai era niciun loc în care să cauti ceva de facut? Oare au fost epuizate chiar toate resursele, toate metodele? Sansele sunt mari ca aceste sentimente să traiasca emigrnatii care se intorc acasa dupa puţina vreme, care se multumesc cu puţinul care a fost, cu experienta unui loc nou caruia nu ii apartin sau cu câteva haine de firma cumparate de la reduceri. Acesta este gustul amar care nu se estompeaza niciodata când te gandesti la locul acela în care nu ai reusit prea mult.
Al doilea scenariu este acela ca locul acela pus deoparte pentru tine este unul bun, cu temperatura placuta, cu oameni suficient de buni cât să nu te copleaseasca. Sau nici prea rai, cât să nu te deranjeze. Iti este bine şi pe masura ce trece timpul, dorul nu mai trece, dar esti convins ca aici poţi face ceva bine. Un loc în care simti ca poţi fi bun şi chiar dacă nu ti se rasplateste pe masura, tu continui să cresti în bunatate. Ce ai lăsat în urma este un sac cu bune şi cu rele, cu dulci şi amare, toate ale tale. Chiar dacă mai primesti vreun cot în stomac, ai un manuchi suficient de bucurii care sa-l acopere. Nu e perfect, dar aici ai ajuns şi poţi să fii rau sau poţi să fii bun. dacă esti rau, aduni minusuri cu pumnul şi totusi asta nu iti face mai bine. dacă esti bun, nu mai aduni, doar oferi. Saluturi cu ochii sinceri, imbratisari cu palmele intinse, bucurii cu sufletul deschis mare.
Oricum ar fi, scenariul meu nu se potriveste cu niciunul descris. Toate sunt la inceput şi nici nu am apucat să o iau pe o cale sau pe alta. Totusi cumva, inlantuite printre zile şi nopti ale vietii, exista autostrazi de oportunitati, intersectii invizibile de timp şi oameni, strazi aurite pe care e tocmai potrivit să intri, pentru ca acolo calatoresc cu precadere extraordinarul, sublimul, neasteptatul. şi abia aici iti dai seama ca ai ajuns exact unde vrea Dumnezeu ca tu să fii, adica în cea mai buna portiune a drumului, cea mai frumoasa bucata a vietii omenesti: micile, nenumitele, anonimele şi uitatele acte de bunatate şi iubire traite printre straini, fie acasa fie departe, constient sau mai puţin, mereu de apreciat dar atât de usor de trecut cu vederea. căci “ti s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Denisa Stamate

Devotional 22 martie 2015

Disciplina şi la ce foloseşte ea

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. ( Matei 24:35)

 

Stiu ca pentru cei mai multi oameni, acest cuvant nu evoca sentimente prea placute, nici stari prea calme. “Disciplina” evoca amintiri nu prea frumoase apartinand perioadei copilariei, în care disciplina insemna pedepse, insemna bataie, insemna stat la colt sau în genunchi, o zi fara desert sau fara iesit afara şi multe alte metode pe care parintii le aplica copiilor indisciplinati. Cumva termenul de disciplina nu este tangent prea des cu perioada adulta a omului. Se presupune ca până devii adult, maturitatea te-a invatat deja să fii disciplinat, să respecti reguli – chiar dacă nu iti plac, să te comporti frumos în societate – chiar dacă nu iti vine mereu usor.
Si cu toate ca este ceva ce noi ca adulti nu prea acceptam, disciplina este cautata de unii şi aplicata consecvent. Ma disciplinez să iau micul dejun zilnic. Ma disciplinez să pot alerga 3 kilometri zilnic, apoi 5. Ma disciplinez să nu mi se urce sangele la cap de la orice nimic şi sa-mi traiesc viata mai calm. Ma disciplinez să ma trezesc la ora 6 ca să am mai mult timp pentru ceva sau pentru altceva. şi cumva auto disciplina suna mult mai bine decat să iti spuna altul ce, cum, când să faci.
Cei mai multi oameni pe care ii cunosc, oameni care au reusit ceva important în viata, s-au supus unui asemenea tratament. Ne uitam la un om care este în forma şi il admiram pentru ca arata şi se simte atât de bine, ne-am dori şi noi să aratam asa, să stralucim de sanatate. Ne-am dori şi noi să obtinem ceva “mare” care să strige cât de ambitiosi suntem, cât de perseverenti, cât de buni. în spatele acestor calitati exista zile şi luni, poate saptamani la rand în care oamenii acestia nu au facut ce le-a placut, ci ce a trebuit. Poate ca este mai convenabil să mergi oriunde decat să fii consecvent pe drumul tau, dar nu e nicidecum mai bine. Poate ca e de 10 ori mai usor să stai cu capul pe perna decat să incepi să iei decizii şi poate, la fel, e mult mai usor să faci ce ti se spune şi să carcotesti în barba decat să iei tu decizii pentru altii. E mai usor să incepi să faci lucrurile mai usoare mai intai şi să lasi altora mizeria, dar ştiu de mult timp ca un lider adevarat este cel care face personal şi cel dintai treburile neplacute din firma.
Mereu este implicat sacrificiul, dar intotdeauna acest sacrificiu este unul care să aduca beneficii mai tarziu. Cei mai multi oameni, inclusiv eu, prefera să inceapa cu lucrurile placute, să isi organizeze prioritatile în functie de placere, dacă se poate mai intai să primeasca recompensele şi apoi să munceasca. şi apoi mai tarziu, când cineva a terminat deja treaba cea mai grea şi primeste aplauzele încep mustrarile de constiinta.
Asadar, mai devreme sau mai tarziu, trebuie să ne disciplinam tendintele lenese. dacă nu ne formam obiceiuri bune, cele rele nu stau pe loc şi cresc în toate locurile în care ar fi putut creste cele bune. Neutri nu putem ramane nicidecum, pentru ca e cel mai usor să devenim rai şi să facem raul.
Si aici fac legatura cu 1 Corinteni 9: 24-27: “Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
Dincolo de multiplele comentarii care tin de acest fragment, oricine ia viata ca pe un joc, se deprinde cu usurinta să isi exercite auto controlul în toate lucrurile. Trebuie să avem o tinta. Trebuie să avem o cale. Trebuie să avem un mijloc. Nu e suficient să avem un vis, că visul nu te duce nicăieri. Trebuie să fim disciplinaţi ca să reuşim să facem ceea ce alţii nu vor să facă, să reuşim să obţinem ceea ce alţii doar visează.

Denisa Stamate