Devotional 28 februarie 2015

Vorbe de viaţă şi vorbe de moarte

Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană şi nu ocroteşte pe cei răi. Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie. (Iov 8: 20,21 )

Mama m-a învăţat că nu e frumos să râd de persoanele cu dizabilităţi, că nu se face să ignor un om care are nevoie de ajutor, indiferent cine este acela şi că dacă pot să nu fac un rău care este la îndemână, să nu-l fac.
Pe măsură ce am crescut, m-am tot întâlnit cu silabe şi cuvinte. Unele au trecut fără să fi lăsat vreo urmă, cuvinte obişnuite, lungi, scurte, frumoase, seci, rotunde, armonioase, vanilate şi uneori amărui, ca o ciocolată mult aşteptată. Din când în când, m-am întâlnit şi cu nişte cuvinte abia şoptite.
Cuvinte nespuse nici până acum, cuvinte pentru iubiri secrete şi niciodată uitate.
Alteori m-am întâlnit cu forme ciudate, cuvinte care nu au însemnat nimic, dar le-am tot auzit până mi-am dat seama că urma să le întâlnesc din ce în ce mai des. Cuvinte care îmi vor fi puse în frunte. Cuvinte care au început să mă definească, mi s-au imprimat pe „pachet” de multe ori.
Apoi am început şi eu să creez cuvinte, să le formez din vârful degetului mic, să le arunc în aer până formează rotocoale de fum. Sau baloane colorate de săpun. Sau găurite ca gogoşile cu cremă. Sau aurii ca perele coapte. Sau calde şi aromate ca o tavă de  castane coapte. Cuvintele acestea mi-au plăcut cel mai mult.
Şi, recunosc, că am căutat compania acestor cuvinte, doar-doar vor reuşi să şteargă amprentele celorlalte. Şi cu timpul amprentele s-au diminuat. Dar am descoperit şi că sunt cuvinte care rănesc, ard, topesc sufletul ca un acid. Există asemenea cuvinte, care sfâşie carnea, umbresc lumina din ochi şi murdăresc gândurile. Cred că din acest motiv a spus Solomon că moartea este în puterea limbii.
Omul poate spune uneori, la supărare, la ură sau chiar fără să-şi dea seama, cuvinte care să provoace moartea. Ce fel de moarte? Nu moartea fizică, nu e vorba de omucidere – deşi se întâmplă ca picătura care umple paharul şi îi determină pe unii să-şi ia viaţa să fie cuvinte spuse fără minte. Păi o moarte cât se poate de concretă. Ştiţi probabil cuvântarea de pe munte, atunci când Hristos a rostit fericirile. Există acolo câteva versete despre ucidere, printre care unul care spune „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei.”
Iată clar şi răspicat că uciderea se realizează şi prin cuvinte.
Fie că îi spui cuiva că îl urăşti, fie că îi spui că e imbecil (cu multiple variante pe care prefer să nu le reproduc), fie că-l înjuri, că îi spui că nu e bun de nimic, fie că-i spui că e scândură sau gogoşar, fie că-l faci ţigan sau evreu sau indian nepriceput. Toate acestea înseamnă că tu pricinuieşti “moartea” cuiva, spui vorbe de moarte.
Pe mine asta mă face să mă gândesc cât de des cu putinţă la ce cuvinte se nasc în mintea şi pe buzele mele. Pe tine nu?
“Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele. (Proverbe 18:21)”

Denisa Stamate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *