Devotional 10 aprilie 2015

Pilda fiului nerisipitor

Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. (Iosua 1:5)

Dacă nu există Dumnezeu toate mizeriile acestei lumi sunt considerate normalităţi. Dacă însă există Dumnezeu, atunci normalitatea devine anormală şi anormalitatea lumii devine uneori principiu de viaţă. Dacă Dumnezeu există, atunci există multe întrebări pe care trebuie să ţi le adresezi.
Şi totuşi se pare că nu e de ajuns să-I afirmi existenţa. Privind din perspectiva celor care acceptă existenţa lui Dumnezeu şi-I recunosc suveranitatea, e necesar să te întrebi dacă Îl consideri ca fiind menirea ta sau doar un mijloc de a obţine ceva.
“Religia noastră a început cu întâlniri în peşteri şi în camerele de sus. Ce facem noi din biserica creştină? Noi trăim într-o vreme uimitoare pentru că biserica lui Isus Hristos a fost invadată de tehnicieni, nu de oameni ai lui Dumnezeu, nu oameni ai rugăciunii, nu oameni ai Scripturii, ci oameni deştepţi. Oamenii se simt mai bine la calculator decât cu Cuvântul lui Dumnezeu şi pe genunchi. Şi au introdus o tehnologie de emancipare care schimbă definiţia bisericii.” (www.overstream.net)
Atât de mulţi tineri sunt precum un struţ, îşi bagă capul în nisip. Se poartă ca şi cum nu ar exista. Se poartă ca şi cum păcatul n-ar fi păcat, ca şi cum ar fi doar o problemă, o provocare…  Ca şi cum pocăinţa ar fi ceva banal, neconştientizând că e de fapt o schimbare a inimii! Problema  majorităţii, este că sunt asemenea fiului risipitor: până nu ajung la troacă, nu realizează că ceea ce au făcut le-a ruinat complet viaţa… Chiar e nevoie să împingi la râşniţa filistenilor cu ochii scoşi ca să-ţi dai seama că ai nevoie de salvare???… De prea multe ori, discutând cu tinerii constaţi că după o perioadă zbuciumată în care au gustat din toate plăcerile vieţii ajung să fie apatici, ignoranţi, dezgustaţi de viaţă şi negăsind plăcere în nimic ajung tot la Dumnezeu. Şi atunci e logic să te întrebi: de ce mai e nevoie să treci prin toate astea ca să ajungi la aceeaşi concluzie? Nu ar fi mai simplu să-L alegi de la început pe Dumnezeu?… Poate uneori e necesar să ajungi la cel mai de jos nivel ca să poţi sta din nou drept şi să ajungi chiar la un nivel mai înalt decât ai fost. Pentru unii e nevoie de o trezire puternică ca să ofere o dedicare totală, însă alţii ar fi scutiţi de multe neplăceri dacă nu s-ar identifica cu fiul risipitor.
Viaţa este despre echilibru, despre disciplină şi convingeri; despre valori şi principii… Viaţa înseamnă uneori să-ţi stabileşti anumite graniţe şi să înveţi să spui destul. În ciuda faptului că uneori poate familia nu ţi le stabileşte, în ciuda faptului că adesea prietenii ţi le iau în râs şi în ciuda faptului că în societatea de azi acestea  sunt anormalităţi. Fixându-ţi graniţe şi stabilindu-ţi obiective sănătoase vei  fi scutit de a avea ochii deschişi şi a cunoaşte şi binele şi răul la fel cum şi-au dorit  primii oameni. Da, într-adevăr poate nu te vei prinde la fel de uşor la unele faze şi nu vei observa atât de multe lucruri, însă te vei prinde mai uşor de planurile Lui. Şi asta contează! Încă nu e prea târziu să fii cine ai putea fi!

Laura Manuela Şteţco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *