Devotional 25 aprilie 2015

Principii de bază când vine vorba de cucerire
–    prima parte –

Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid. (2 Samuel 22:30)

“Pentru fiecare frumuseţe din lume există un ochi care să o vadă, pentru fiecare adevăr există o ureche care să-l asculte şi pentru fiecare iubire, există o inimă gata să o primească.“ (autor necunoscut) Aşa să fie oare?…
Îmi place să analizez oamenii, să le studiez comportamentul, să-i citesc din primele secunde de interacţiune, să-i împart în categorii, să le prevăd reacţiile, să le interpretez limbajul non-verbal, să le descifrez simţămintele ascunse sub scuturile de protecţie, să le înlătur diplomaţia şi să spulber vălul de ceaţă pe care-l afişează. Şi asta face din mine un “scriitor” apreciat, o amică solicitată pentru obiectivitatea ei şi intuiţia ascuţită, dar mai presus de toate acestea, “talentul” acesta îi alungă pe oameni din preajma mea.
Oricât de deschişi ar părea unii şi oricât de transparenţi s-ar da, oamenii fac mereu eforturi pentru a întreţine o imagine – ce corespunde mai mult sau mai puţin cu realitatea. Şi când tu treci peste această barieră interogându-le sinceritatea şi vrând să scoţi la iveală tocmai ce ei se străduiesc să îngroape adânc, se risipesc ca stelele în noapte rămânând undeva departe, reci şi cu imaginea aceea strălucitoare ce nu poate fi spartă de la aşa distanţă.
Mult timp nu am înţeles ce-i punea pe fugă pe unii, dar de-a lungul cercetărilor mele am constatat că aşa cum mie nu-mi place să-mi expun vulnerabilitatea colţilor mulţimii, tot aşa nici ei nu preferă să li se ştie toate punctele slabe. E o formă de protecţie; lumea ar putea lua în derâdere defectele tale, ar putea să te pună la colţ, să te marginalizeze sau mai rău să te compătimească. Şi atunci nu ai decât o singură soluţie: afişezi doar ceea ce ei vor să vadă. Şi uite-aşa ne ascundem de ceilalţi, fugim până şi de noi, negăm ceea ce suntem, intrăm într-o criză de identitate, ne pierdem din individualitate şi punem bariere astfel încât nimeni să nu pătrundă în spaţiul nostru. Glazurăm cu un zâmbet şi cu un răspuns sec că totul e bine şi înăuntru e explozie de sentimente şi trăiri care mai de care mai diverse.
În toată această campanie electorală ce are ca scop câştigarea voturilor mulţimii uităm că mulţimea nu ştie ce vrea, ci e împinsă de val sau s-ar putea să vrea „capul lui Moţoc” şi atunci ce faci? Faci mereu compromisuri ca să-i satisfaci dorinţele şi să-ţi câştigi aplauzele?…
Dincolo de imaginea impecabilă pe care o expui şi dincolo de aparenţele pe care privitorii le dau, e un suflet cu un întreg spectru de emoţii umane şi e o mulţime cu o paletă întreagă de trăiri şi simţăminte. De ce să nu le arăţi cine eşti? Ţi-e teamă de respingere? Sau ţi-e şi mai teamă că ei ar putea fi la fel ca cel pe care vrei să-l ascunzi?…
Complexitatea umană ne depăşeşte de cele mai multe ori. Ne construim cele mai sofisticate scuturi de protecţie pentru a nu fi respinşi, pentru a nu suferi şi uneori tocmai asta crează distanţe, respingere şi deficienţe în relaţionare. Din observaţiile personale am constatat că alte lucruri contează pentru a câştiga o majoritate covârşitoare de voturi: compatibilitatea îmbinată cu complementaritatea, asemănarea cu mediul de provenienţă şi strategiile cu care controlezi simţămintele.
„Pentru fiecare iubire există o inimă gata să o primească…” deci oricât te-ai strădui  să-i arăţi celuilalt că eşti aşa cum îi place lui, nu vei putea să joci teatru îndeajuns de bine pentru că în timp te va citi şi va vedea cum eşti în realitate. Şi nimănui nu-i place

să fie luat de fraier… dacă cineva se face că nu vede cum te prefaci, nu înseamnă că nu vede… Se caută de obicei suflete pereche care să fie compatibile, care să ne semene, să ne împărtăşească convingerile, cu care să avem subiecte comune şi care să gândească ca noi, care să ne înţeleagă trăirile. În acelaşi timp, convinşi de propriile limite, se caută suflete pereche care să ne completeze, să ne întregească, să compenseze  punctele slabe cu propriile puncte forte şi pe care să le stimulăm să se dezvolte pe diverse planuri.
Oricât de frumos, deştept, manierat, descurcăreţ ar fi cineva –  şi lista poate continua – probabil ne cucereşte pentru câteva clipe şi atât. Sau şi dacă ne atrage atenţia pentru mai mult timp şi încercăm o interacţiune şi „el” sau „ea” acceptă provocarea, vom observa că nu va funcţiona. Nu va merge deoarece nu căutăm un profil al lui „Mister Right” sau a unei „Miss Perfect,” ci în adâncul nostru dorim pe cineva care să semene cu cei din familie, cu cei din mediul în care am crescut. Fiind obişnuiţi într-un anumit cadru, ca să ne putem rupe de acolo şi să facem schimbarea majoră cu un alt cadru avem nevoie totuşi de un element constant care să nu producă
teamă de nou sau disfuncţionalitate. Avem nevoie de cineva asemănător cu cei din mediul nostru de provenienţă ca să ne simţim “ca acasă,” deşi de multe ori nu ne dăm seama sau nu recunoaştem acest lucru. Uitaţi-vă la partenerul de lângă voi şi spuneţi dacă nu seamănă cu mama, tata, fratele, sora, bunica sau mai ştiu eu  ce persoană apropiată sau dacă nu cumva e o combinaţie a lor… Există bineînţeles şi excepţii atunci când mediul de provenienţă e unul traumatizant sau ostil şi ne provoacă răni şi atunci vrem să evadăm de acolo şi de aceea căutăm exact opusul. Însă nici în aceste cazuri nu se reuşeşte mereu deoarece în unele situaţii, oricât ai încerca să te desprinzi de mediul respectiv constaţi că se crează un fel de dependenţă chiar şi faţă de un agresor sau o persoană care-ţi produce nefericire şi eşti tentat să dai peste acelaşi gen de om tocmai din teama de a te confrunta cu un alt mediu, din teama de a nu face faţă într-un alt cadru, fie el şi mai propice.
Deşi am citit o grămadă de cărţi despre relaţii, sunt dezamăgită când nu se aplică principiile de acolo. Ba mai mult decât atât au dreptate filmele şi revistele care îţi spun că ai nevoie de anumite strategii şi jocuri ca să cucereşti şi cu sinceritatea şi bunătatea nu  câştigi mereu. Ne place pericolul, preferăm şemcherii, suntem atraşi de scorpii şi asta demonstrează că uneori e nevoie de un plan de acţiune şi nu de “Miss Charity” sau „Mister Goodness.” Nu vreau să fiu înţeleasă greşit: nu promovez filmele sau revistele ce susţin emanciparea femeii, din contră susţin valorile şi adevărul. Însă datorită degradării societăţii s-a ajuns la un grad atât de scăzut de vieţuire şi media a influenţat atât de mult principiile noastre încât suntem atraşi de ceea ce e pe micul ecran şi de asta se depun eforturi în procesul de cucerire, ca să ne dea aparenţa că lucrurile seamănă cu ceea ce vizionăm.
Din păcate drama aceasta se observă la tot pasul şi deşi facebook-ul e plin cu tot mai multe poze cu nunţi, e tot mai greu să găseşti perechea potrivită. Pentru că lumea se schimbă, oamenii sunt diferiţi, principiile de odinioară nu mai funcţionează, afişăm altceva decât suntem şi atunci e greu să-ţi dai seama dacă ţi se potriveşte o persoană sau nu şi lista e lungă. Şi totuşi ne consolăm cu gândul că… “pentru fiecare frumuseţe din lume există un ochi care să o vadă, pentru fiecare adevăr există o ureche care să-l asculte şi pentru fiecare iubire, există o inimă gata să o primească.“ (autor necunoscut)

Laura Manuela Şteţco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *