Devotional 28 aprilie 2015

“Melt the snow”

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. (Iacov 1:12)

Asemenea lui Sherlock Homes, Dr House sau a altor personaje care înfăţişează anumite profiluri contemporane ne place să ne ascundem. Ne punem o mască, ne învăluim în duritate şi insensibilitate, poleim cu ignoranţă şi ironie şi credem că lumea nu o să ne observe profunzimea şi vulnerabilitatea. Însă cine deţine mult “mobilier” la “mansardă” sparge poleiala cu o privire şi vede dincolo de aparenţa ce o dăm pe tavă asemenea capului botezătorului.
Uneori e nevoie de multă psihologie pentru a citi un personaj complex, dar alteori până şi un copil îţi observă adâncimile. “Poţi să fugi, dar nu te poţi ascunde.” (autor necunoscut) Realitatea te va urmări mereu… Şi adevărul e că se reuşeşte citirea unui personaj atunci când şi „cititorul” se regăseşte în aceeaşi ipostază. „Nu eşti psiholog bun dacă tu însuţi nu eşti un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate şi un inedit care să incite curiozitatea ta continuă.” (autor necunoscut)
Ne împiedicăm de prea multe ori în aparenţe şi uneori acestea confirmă interiorul, dar mai există şi excepţii care dau peste cap teoriile noastre. Şă tocmai datorită prejudecăţilor mele cauzate de frică şi de autoprotecţie şi datorită mândriei lui care-l împiedică să arate cine e cu adevărat se recrează uneori scene asemănătoare cu cele dintre Darcy şi Elisabeth (Mândrie şi prejudecată). Şi în aceste situaţii în care depăşeşti zidurile şi încerci să vezi ce  e mai bun şi mai frumos în oameni, în această încercare de a scoate la iveală perle protejate de scoici dure, singurul gând care îţi face inima să tresare e acesta: “există cuvinte pe care merită să le spui, există fapte pe care merită să le faci, există oameni pentru care merită să încerci.” (Radio Vocea Speranţei)
Eram într-o ocazie într-o biserică şi aveam grijă de nepotul unei prietene. Avea 12 ani şi era foarte deştept aşa că mă străduiam să am grijă să nu se plictisească în timpul predicii – pentru că îmi plac copiii şi îmi place să empatizez cu ei. Mi-a spus că e preocupat de origami aşa că i-am dat foi şi l-am pus la lucru. Şi a început să modeleze hârtia şi pentru că era talentat atrăgea atenţia şi celorlalte colege de cor de lângă mine. A modelat o haină din hârtie şi un inel şi i le-a oferit unei fete care se afla lângă mine. Mi s-a părut un gest drăguţ venit din partea unui copil că a oferit din creaţia lui, dar apoi am văzut că era şi foarte perspicace în a observa ce cadouri se potrivesc. Tipa respectivă era foarte cochetă şi preocupată de stil, de haine şi cam cu gândul la măritiş. Aşa că haina şi inelul ce semăna cu unul de logodnă din hârtie se potriveau de minune. A început apoi să modeleze altceva şi mi-a zis că urma ceva pentru mine aşa că eram curioasă şi aşteptam cu sufletul la gură să văd ce inspiraţie are şi mai ales ce a observat că mi se potriveşte mie. După ce mâinile lui micuţe au tot împăturit foaia am zărit o mică inimă din hârtie, dar nu una simplă, ci împachetată foarte ingenios şi care se deschidea şi avea un mic compartiment pe mijloc. Am rămas uimită că mi-a citit exact însemnătatea numelui meu – “femeie capabilă de sentimente profunde.” Inima aceea o păstrez şi acum într-unul din carneţelele mele pentru că mă face să mă gândesc la ce văd oamenii în mine…
„Inima omului este ca şi pământul: poţi semăna, poţi planta, poţi construi ce vrei la suprafaţă, dar ea va continua să aibă florile şi fructele sale.” (Victor Hugo)

Laura Manuela Şteţco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *