Devotional 30 aprilie 2015

Abdicarea înţelepciunii

Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. (Ioan 12:26)

Mai presus de “a fi sau a nu fi,” .” (William Shakespeare) existenţa umană antagonizează a trăi frumos, aşezat, manierat şi a exista superficial, întrerupt şi indiferent. Raţiunea penetrează până la paroxism ambele peisaje doar pentru a determina o pendulare între cele două stiluri de vieţuire. În fond totul se rezumă la sens; la o căutare a unui indispensabil şi totuşi respins sens al vieţii.
“O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom. Viaţa tinde să aibă sens de îndată ce îţi pui problema sensului ei. Sau, a reflecta asupra sensului vieţii poate fi, în sine, un sens de viaţă.” (Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii)
Aşadar reflectarea la sensul vieţii face diferenţa între „a fi sau a nu fi.” (William Shakespeare) De prea multe ori însă ne lăsăm amăgiţi de concepţii care ne sugerează să depunem eforturi chinuitoare în a dezlega misterele existenţei, în a descoperi soluţii nemaiauzite, neînţelegând că un popas de reflecţie poate îndeplini mult mai mult decât ne imaginăm.
Oscilăm între imposibil şi posibil, ne târâm sufletele prin noroiul compromisului şi presărăm apoi peste toate în loc de praf magic mirajul îndeplinirii datoriei de cetăţeni ai planetei. Uitând de perdeaua de ceaţă din adânc – teama – sau poate ascunzând-o de privirile înţepătoare, păşim cu tupeu pe scena vieţii fără să avem măcar puţin habar cu ce se mănâncă. Ne mai împiedecăm pe parcurs, dar jucăm teatru cum că nu ne doare şi înaintăm sfâşiindu-ne orice tentativă de regrete. Dăm din coate doborându-ne competiţia şi ne izbeşte iluzia că suntem fundamentaţi pe un piedestal prea solid pentru a fi dărâmat.
A te opri pentru o clipă să reflecţi la ce daune îţi provoci zilnic e tot ceea ce trebuie; nimic mai mult, nimic mai puţin. „Ridicaţi-vă, măcar pentru o clipă din mlaştina intereselor voastre imediate. Luaţi un pic de înălţime! Luaţi un pic de distanţă faţă de harţa zilnică, faţă de combativitatea partizană şi faţă de voi înşi-vă! Desprindeţi-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiocrazii, vorbe grele, obsesii şi nevroze. Respiraţi mai amplu, priviţi, scurt, spre mijlocul cerului, reînvăţaţi să surâdeţi. Încercaţi să fiţi măcar o oră pe zi singuri şi inactuali… Există şi alte bucurii decât bucuria de a-ţi strangula duşmanul. Există şi alte plăceri decât plăcerea de a răni, de a calomnia… Există de asemenea drame, spaime şi dezastre mai mari decât cele care ni se vântură pe sub nas în diversele show-uri televizate. Nu vă mai conduceţi viaţa din subteranele sufletelor voastre agitate. Aşezaţi-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decât voi înşivă. Sus inima! Sus capul! Viaţa, viaţa adevărată e în altă parte…” (Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii)

Laura Manuela Şteţco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *